Bucureștean de 33 de ani, reținut pentru pornografie infantilă. Cerea poze explicite de la fetițe

Bucureștean de 33 de ani, reținut pentru pornografie infantilă. Cerea poze explicite de la fetițe

Procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Sibiu au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a lui Rafael Ioan Tufan, în vârstă de 33 de ani, pentru pornografie infantilă în formă continuată.

În 19 ianuarie, pe rolul DIICOT Sibiu s-a înregistrat o cauză penală, în urma unei sesizări depuse de tatăl unei fetițe în vârstă de 10 ani, prin care părintele arăta că fiica sa a fost abordată pe contul acesteia de socializare de către o persoană care i-a cerut să facă și să îi trimită fotografii în care să apară în ipostaze sexuale explicite.

În urma cercetărilor efectuate în cauză fost identificat autorul în persoana lui Rafael Ioan Tufan, în vârstă de 33 ani, din municipiul București, iar apoi a fost făcută o percheziție domiciliară la imobilul folosit de către acesta, unde au fost identificate și ridicate mai multe sisteme informatice și suporturi de stocare a datelor informatice (2 smartphone-uri și un laptop), folosite la săvârșirea infracțiunilor.

Anchetatorii au găsit numeroase fotografii cu pornografie infantilă reprezentând fetițe cu vârste începând chiar de la 4-5 ani în ipostaze sexuale explicite sau supuse unor abuzuri sexuale, descărcate mai ales din mediul online.

„Totodată a rezultat că inculpatul obișnuia să abordeze persoane de sex feminin minore în mediul online, prin intermediul rețelelor de socializare, pretinzând că este un tânăr de aceeași vârstă cu acestea.Ulterior, inculpatul încerca să le câștige încrederea, pentru ca apoi să le solicite să realizeze materiale pornografice pe care să i le pună la dispoziție. În cursul zilei de astăzi inculpatul va fi prezentat Tribunalului Sibiu cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 zile”, arată DIICOT.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Raisa a fost găsită moartă. Fetița de doi ani dispărută ieri era într-o râpă și...
Gabriela Lucuțar divorțează! Regina Întunericului și soțul ei au de împărțit o avere de 2,7...
FOTO. „Ce rușine!”. Imaginile indecente pentru care Mădălina Ghenea a fost desfințată de fani
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Trei dintre rudele Raisei, fetița găsită moartă într-o râpă, sunt audiate de polițiști. Pista pe...
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce...
TEST IQ | Aceste două poze par identice, dar nu sunt. Găsiți diferențele
"E vie? E vie?" Momentul în care jandarmii o găsesc pe Raisa moartă, în râpă....
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Ipoteză terifiantă în cazul morții Raisei, copila dispărută din Dolj și găsită fără suflare într-o...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
S-a dus la RAR să înmatriculeze mașina dar a primit DOSAR PENAL
Propaganda rusă, greu de combătut. Republica Moldova intră într-o etapă critică pentru a face faţă...
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Halep spune ADIO. A devenit imposibil. Anunțul venit marți, 28 mai
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, acuzați că mimează fericirea în mediul online! Cum se înțeleg,...
"Era o fată nevinovată". Ipoteza polițiștilor în cazul fetiței de doi ani din Dolj găsită...
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare...
Roxelana, sclava prizonieră care a devenit soția lui Suleiman I. Kösem Sultan, femeia cu cel...
×